A inceput 2011. Oare cum va fi?

Da, au trecut sarbatorile de iarna, acea perioada a anului pe care o iubesc enorm. Am mai vorit despre asta acum vreo luna.

Unii, de anul nou, se gandesc ce au realizat in anul ce a trecut si isi fac planuri pentru noul an. Mie nu prea-mi place sa fac asta. De obicei, cand imi propun sa fac ceva nu se realizeaza. Cel putin daca imi impartasesc planul cu altii. Asa ca, nu zic nimanui ce vreau sa fac.

Insa, anul 2011 este un an foarte important pentru mine si pentru familia mea. Am emotii in privinta a ceea ce urmeaza sa se intample si privesc acest an cu o oarecare teama.

Daca e sa ma gandesc la ceea ce am relizat in acest an, nu cred ca stau chair asa de prost, chiar daca nu am facut tot ceea ce mi-as fi dorit. Iata, de exemplu:

> Am terminat facultatea cu o medie foarte mare, am luat si licenta cu o medie foarte mare. Totusi, nu am gasit un program de master pe care sa il urmez. Nu am gasit ceva care sa imi placa.

> Am primit o grupa careia sa ii predau si a mers binisor pana acum. Am reusit sa fac doua numere de spectacol cu ei, fiecare de vreo 6 minute. Sunt cateva persoane care ma incurajeaza spunandu-mi ca sunt impresionati de ceea ce am reusit sa fac cu niste copii de 4-7 ani. Eu sunt un pic dezamagita pentru ca elevii mei nu cred ca ma apreciaza. Nu sunt atasati de mine asa cum sunt ceilalti de R sau de M.

> Ma inteleg ceva mai bine cu copiii, in general. Si am reusit sa ignor aproape complet un copil pacoste, care acum nu ma mai enerveaza, pentru ca pentru mine pur si simplu nu exista.

> Am invatat (un pic) sa nu mai bag in seama orice chestie se intampla in jurul meu. Nu reusesc totusi sa ignor unele lucruri care au legatura cu mine (si pe care ar trebui sa nu le pun la suflet).

> Am inceput sa fac ore particulare cu R. Insa nu aceasta este realizarea, ci faptul ca aceste ore m-au impins, cred eu, foarte mult in sus fata de nivelul la care eram ca dansatoare. Acum exista momente in care spun "Hmm! dragut! Eu am acut figura aia?", ceea c enu se intampla pana acum.

> Vorbesc mai mult cu oamenii si cred ca incep sa ma descurc un pic mai bine ca adult. (Tot nu-mi place sa fiu adult. Despre asta, alta data).

> Cautandu-mi de lucru, mi-a raspuns cineva la un CV. Maine urmeaza sa lucrez la un proiect-test, pentru ca angajatorul sa vada daca ma cheama la interviu (acesta fiind in alt oras, iar job-ul este la distanta). Am emotii. Dar astazi am primit proiectul si mi-e teama ca nu prea stiu sa il realizez, pentru ca nu prea stiu unele lucruri care mi se cer acolo. Incerc sa nu ma descurajez si voi vedea cum ma descurc.

> Fiind in vacanta in Grecia, am reusit sa fac "primii pasi" in "arta" inotului. Nu stiu sa inot, dar am stat singura la suprafata si am reusit si sa ma deplasez putin :). Am avut o vacanta minunata in Grecia, dar mult prea scurta.

> Pentru Craciunul acesta am invatat 2 colinde la chitara. Am fost la bunici cu fratele meu si cu parintii si i-am colindat frumos.

> Am aparut intr-o emisiune la televiziunea locala si mi-am facut familia mandra de mine.

Putine lucruri, poate. Si mai putine din ceea ce mi-as fi dorit.

Azi sunt intr-o stare ... nostalgica, deprimata, ganditoare. Nu stiu cum sa zic. Sunt suparata ca s-au terminat sarbatorile, ca in curand vom strange bradul si decoratiunile din casa, ca nu se mai asculta muzica specifica, ca nu mai sunt filme bune si filme de sezon la TV, ca de azi trebuie sa incep din nou munca si nu mai pot pierde zilele acasa relaxandu-ma dupa cum am chef.

Insa in anul acesta, ... privesc cu teama ... ce se va intampla.

Sunt mare si ar trebui sa ma descurc, ar spune unii. Poate ca asa este. Eu ma simt copil si imi place asa. Niciodata nu am vrut sa fiu om mare.

Parintii mei vor pleca in aprilie din tara si voi ramane singura, cu fratele meu si (poate) va veni sa stea cu noi si iubitul meu. Eu nu am un loc de munca prea bine platit, chiar daca imi place. Fratele meu nu lucreaza inca. R lucreaza la fel ca si mine.

Anul acesta voi invata cum sa fiu adult. Nu-mi place, dar asta e, nu prea am de ales. Va trebui sa incep sa ma ocup de treburile casei, sa platesc facturi si alte chestii din astea. Habar nu am cum o sa reusesc sa fac si ce fac acum si ce va trebui sa fac atunci. In plus, ma macina problema banilor.

Nu vreau sa lucrez cum lucreaza majoritatea. Nu vreau sa ma trezesc dimineata, sa merg la munca, sa ma intorc obosita si sa am grija de casa. Vreau sa ma trezesc ca acum, cand am chef, sa incep lucrul dupamiaza, sa ma intorc acasa linistita.

Am sperat ca viata de copil va tine la nesfarsit. Simt ca ceva frumos se va termina in aprilie si mi-e frica de cum va fi. Cum am sa ma inteleg atunci cu fratele meu? Dar cu R? Voi avea suficienti bani sa platesc toate cele? Voi avea timp sa mai fac ceea ce imi place? Va trebui sa renunt la dans si sa ma apuc de o munca plicticoasa? Daca vreau sa ma inscriu la scoala de antrenori cu ce bani o voi plati? Daca ma inscriu la un master cand voi avea timp sa le fac pe toate?

Astfel de intrebari ma tulbura de ceva timp, de cand am aflat vestea. O perioada nu m-am gandit. Am avut spectacolul, apoi sarbatorile. Astazi m-a lovit din nou.

Ce ma asteapta in 2011?