Recent am intrat intr-o depresie reala. De fapt, cred ca sunt depresiva de mai multi ani, dar acum am un episod foarte nasol. Voi vorbi si despre asta...
Acum vreau sa vorbesc despre dans si despre R, care este si iubitul si partenerul meu (sau fostul partener).
Saptamana trecuta am fost in cantonament la Reghin ... si intr-una din zile, cred ca era a 2a zi, am avut o izbucnire de neincredere in sine si de alte chestii ... depresie ... si dupa antrenament, din cauza ca eram descurajata pentru ca nu imi iesea sa fac un pas, iar copiii puteau, chiar si cei mai incepatori, plus multe alte chestii pe care le am in cap de 2 saptamani ... i-am spus ceva lui R: "eu cred ca nu mai am mult si nu mai fac dans". De ce? De proasta ce sunt!!! De aia i-am zis. M-a intrebat de ce sa nu mai fac si i-am zis: operatiile pe care trebuie sa le fac ma vor tine pe margine prea mult timp, ma simt ca nu imi mai pot controla corpul, nu mai pot psihic sa trag de mine ca sportiv, ca sunt descurajata de faptul ca copiii au ajuns sa fie mai buni ca mine si mi-e rusine de asta.
Da, proasta am fost si proasta sunt si acum. I-am zis asta si cu asta a inceput cea mai ingrozitoare parte din viata mea. Sunt intr-o depresie cat se poate de reala si de grea si nu mai vreau nimic, nu-mi place nimic, nimic nu ma motiveaza.
I-am zis asta si i-a ramas in cap. Acum isi cauta partenera. Eu nu vreau alt partener, eu vreau sa dansez cu el. Iar pe el .. nu as putea sa ma uit la el, sa vad cum danseaza cu altcineva. Standard, da. Dar latino .... sa atinga o alta fata (chiar daca e doar dans si actorie) NICIOATA!!!
Am incercat sa ma conving pe mine. In cea mai mare criza de plans din viata mea si inceputul marii adanciri a depresiei in care ma aflu ... i-am zis ca ma decid: cauta-ti alta partenera, una care sa fie la adevarata ta valoare (adica mai buna ca mine), mai inalta, mai muncitoare, mai ambitioasa, care sa te merite. Pentru ca el din acea zi de cantonament ma intreba in fiecare zi ce vreau sa fac, ma las sau nu, pentru ca vrea si el sa stie ce sa faca, daca sa-si caute partenera.
Dar asta nu e un raspuns pe care sa il stiu acum sau peste o luna. Trebuie vorbit cu medicul despre operatie, sa vad cat de repede imi revin si cat de bine si daca ma simt in stare dupa operatie sa mai fac sau nu. Normal ca eu vreau sa continui sa dansez SI VREAU SA O FAC CU EL!!!
Dar pentru ca el vroia un raspuns rapid (si i-am spus si lui asta) am luat decizia asta, atunci, pe loc. Dar nu e ceea ce vreau, nu-mi doresc asta, nu m-am gandit la mine. Nu stiu ce a fost in capul meu. Insa acela in a fost momentul in care am sacrficat dansul pentru el. Il iubesc si nu vreau sa mai fie nefericit din cauza mea. Eu stiu ca el mereu a vrut o alta partenera si ca adansat cu mine pentru ca nu a avut pe altcineva, a afacut-o pentru mine pentru ca stia ca eu vreau pe el si ca altfel nu.
Plang de 3 zile pentru ca nu imi gasesc rostul, nu gasesc motivatie, pentru ca nu vreau ca el sa-si gaseasca alta partenera. Dar am scris pe forum anunt pentru el si a primit un raspuns.
Am fost ieri la sala, la ora la care trebuia sa avem antrenament. Decizia era deja luata, ca isi cauta partenera. Deci noi nu mai dansam impreuna. Am incercat pana in ultima secunda sa ma conving sa fac antrenament in continuare, chiar si fara partener, fara el ca partener. Am ajuns, m-am schimbat dar nu am putut nici macar incalzirea sa o fac cum trebuie. Ma lua plansul in fiecare secunda si am renuntat. I-am zis ca nu pot. El tot tragea de mine ca sa fac antrenament. I-am zis ca nu pot. Ca pentru el imi doresc sa-si gaseasca partenera, pentru ca il iubesc si pentru ca nu vreau sa il fac sa mai renunte pentru mine. Dar eu nu mai pot. Nu gasesc o motivatie, nimic. Nu mai pot sa dansez.
Nu mai pot sa vad pe altii, si mai ales pe el.
De ce a trebuit sa vorbesc? As vrea sa nu pot vorbi, sa stiu sa tac, sa dau timpul inapoi. Daca nu ziceam acele cuvinte in acea blestemata zi de cantonament, totul era ca pana atunci, el nu-si cauta partenera, ne faceam planuri despre cum sa trecem peste operatii, ne faceam coregrafii, ne faceam planuri impreuna. Acum e separat. Din cauza mea!!!!
Am atatea regrete, atatea cuvinte pe care nu trebuia sa le spun, atatea esecuri. Am ajuns sa ma urasc!! Nu stiu cum sa fac sa ma schimb.
Vreau totul sa fie ca inainte!!!!
Vreau sa fiu fericita.
Nu ma pot opri din plans. E in hohote, cu lipsa de control.
Nu mai pot, nu mai rezist.
Il vrau inapoi. Vreau inapoi!!!!
Nu vreau sa-si gaseasca partenera!!!!
Dar sunt doar egoisa. O egoista proasta, idioata .. ca de obicei. Daca eu il iubesc, nu ar trebui sa ma bucur pentru el? Sa imi doresc ce e mai bun pentru el?
De ce nu pot?
Sa nu te superi pe mine, dar cred ca R are partea lui de vina. Mereu mi s-a parut ca te preseaza prea mult si ca te sufoca uneori cu dorinta absoluta de superlativ in dans. E normala aceasta dorinta, dar nu cand iti faci un idol din ea. Dupa capul meu, cand ai spus "eu cred ca nu mai am mult si nu mai fac dans", acela a fost un glas de ajutor, un glas de "STOP!!! Opreste-te!". S-a umplut paharul cum ai zis si tu. Ar trebui sa fie mai intelegator cu tine, nush, asa vad eu lucrurile. Revin la ideea mea din alt comment. Adu-ti aminte cand anume in viata ta, ai vrut sa zici despre ceva, sa strigi ca sa se faca drepate, sau pur si simplu sa vorbesti si ti s-a zis in mod repetat sa taci si ai tacut, pt ca erai mica si nu stiai ca ai si tu dreptul la replica. Acum s-a spart buba. Daca n-ai fi spus nimic in acea zi, totul ar fi continuat ca pana acum si nush cat de bine ar fi fost, buba continuand sa creasca...
RăspundețiȘtergere