Cel mai stresant spectacol

De cand n-am mai scris ... multe s-au intamplat, logic!

De exemplu, pe la sfarsitul lui octombrie am inceput pregatirile de spectacol cu copiii de la grupa mea. Am inceput sa predau coregrafii, sa caut muzica, sa ma gandesc la alinieri, etc.

Am facut ore suplimentare, fara sa mi le ceara nimeni si fara sa fiu platita pentru asta. Unii veneau, altii mai lipseau pt ca au pregatire (WTF?! la varsta asta fac pregatire?!?).

Am facut mai multe dansuri, asa ca le-am zis ca fiecare va intra la dansul pe care il stie, ca nu vreau sa bag pe cineva si sa strice tot. Pana la urma majoritatea au intrat la cam toate dansurile, chiar daca nu le stiau perfect. Ca .. na! sunt copii si sa ii incurajez, nu sa-i supar.

Alinierile au fost cele mai grele. Sunt 24 de copii, scena de la teatru e mai mica decat sala noastra, in care abia incapem. A fost greu si din punctul asta de vedere, dar si pentru ca voiam sa fac in asa fel incat fiecare sa ajunga prin fata si sa danseze cat mai multe fete cu parteneri (sunt doar 7 baieti). In mare masura am reusit sa fac si asta.

Normal, ei fiind copii de 6-11 ani, si cativa mai mici, mai uita, mai gresesc.

Pentru ca fetele mai inalte nu au parteneri, nu am baieti pentru ele, le-am facut un dans numai lor, ca sa iasa in evidenta, sa compensez cumva. Coregrafia si muzica le-am facut foarte frumoase, dar la spectacol au dat-o in bara rau de tot. Erau 2 randuri de fete, unul intra din stanga si celalalt din dreapta scenei. Avand atatea chestii pe cap, nu mi-am dat seama la spectacol ca s-au ajezat in culise invers. Asa au inceput invers, dar fiind prea mici nu si-au dat seama si au dansat prima parte a dansului cu spatele la public. Minunat!!! Mi-am facut niste nervi extraordinari. M-a luat o durere de cap si simteam ca nu mai am aer, asa ca am iesit pe hol si n-am putut sa stau cu ele pana la sfarsitul dansului.

Celelalte doua numere au iesit mai bine, mai putin alinierile, pentru ca nu puteau sa stea in linii, trebuia sa stea unul mai in fata si unul mai in spate ... e prea greu pentru ei acum. Si bineinteles ca am avut si cazuri de copiii care alergau ca nu-stiu-ce pe acolo ca sa se aseze pe loc, pt ca au uitat unde trebuie sa stea. Toti erau bine si era cate unul bezmetic pe scena.

In fine, per total s-a vazut bine. Dar in culise a fost oribil. In viata mea n-am mai vazut copii atat de galagiosi. Nu puteam sa zic 2 vorbe ca incepeau sa tipe. Vorbesc serios, nu figurativ, nu exagerez. Chestia asta m-a stresat ingrozitor si mi-a dat o durere de cap extraordinara.

Apoi, in acelasi spectacol a trebuit sa dansez si eu. Nu aveam cu cine sa las copiii, pt ca R a tot zis "lasa ca gasim pe cineva", dar nu a fost nimeni. Asa ca eu trebuia sa am cumva grija de ei si cand eram pe scena, nu stiu cum naiba. Asa ca am intarziat putin cand a inceput numarul meu pentru ca trebuia sa ma ocup de dracusori sa se schimbe, sa imi dea costumatia ca sa nu ma trezesc fara ea la sfarsit.

Stres!

Le-am facut costumatii noi, dar la fete le-a facut prea decoltate si tot trageau de ele in sus, ca li se vedeau "sanii", iar la baieti le-a facut vestute prea mici si atrebuit sa stea cu ele desfacute.

O mamica m-a intrebat "de ce nu ne dati costumatiile acasa, sa nu le carati dvs. pe toate, sa nu mai aveti grija lor si sa imbracam copiii direct cu ele cand ii aducem?". I-am zis atunci ca stiu de ce nu le dau, ca mereu se intampla ceva: uita cineva costumatia acasa, se apuca si o taie, o coase, o modifica, o pateaza, o pierde....ceva. Cand am primit costumatiile, ca sa nu ma apuc sa le pun etichete la toata lumea, m-am gandit sa risc si sa le dau. Plus ca erau cateva fete care trebuia sa mearga cu ele la modificat.

Le-am dat, le-am zis sa aiba foarte mare grija de ele si sa mi le dea inapoi inainte sa plece de la spectacol.

Nici n-au trecut 5 minute de cand am terminat mica sedinta, ca vin 2 mamici la mine sa ma intrebe ce marime trebuia sa aiba fata lor la rochie, ca s-au incurcat. A fost o incurcatura cu 3 fete care au schimbat rochiile intre ele din greseala, din neatentie. Ghiciti cine era printre cele 3 mamici necajite.... chiar cea care ma intrebase "de ce nu le dau acasa" si care mi-a spus "nu, cum se poate asa ceva? dar avem grija". Da, uite asa se inampla. Nu va spun ce agitata era pe acolo doamna, a sunat pe o mamica pe care o suspecta ca a facut greseala sa vina inapoi sa nu ramana cumva fetita ei fara rochita. A venit doamna inapoi, nu era ea "vinovata". Pana la urma a plecat acasa fara nicio rochita si urma sa facem schimbul la teatru, la spectacol. La spectacol era agitata si tot intreba de mine .. unde-i rochita? Pana la urma s-a rezolvat, era normal.

Pentru mine a fost cel mai stresant spectacol EVER! Nu m-am simtit bine nici pe scena nici in culise si am simtit ca spectacolul a iesit foarte nasol. Filmarea totusi zice altceva. Asta e bine pana la urma.

Dar eu am ramas foarte dezamagita de copii. Foarte galagiosi si imprastiati. Dupa ce m-am chinuit atata timp, si tot pentru ei, n-au avut macar atata recunostinta si sa fie ascultatori si sa lucreze calumea pe scena. Nu-mi pasa ca au strans bani si mi-au dat intr-o felicitare, chiar daca ma ajuta pt sarbatori. Mai mult imi doream sa iasa totul bine si sa ma bucur si eu de spectacol.

Nici nu am putut iesi pe scena la final, pentru ca ma durea prea tare capul si tot imi venea sa plang de nervi. Tot venea cate unul dupa mine sa ma cheme pe scena eu ma enervam mai tare si le zicea sa ii spuna lui R ca nu pot veni pt ca mi-e rau.

Mi-am zis ca nu mai fac asta niciodata. Nu mai fac atatea coregrafii, cu atatea alinieri si nici atatea ore suplimentare. Niciodata! Nu merita. Ma chinui pentru nimic. DEGEABA!