Am dat astazi, din intamplare, peste un blog ... care banuiesc ca exista cam din aceleasi motive pentru care exista si blogul meu. La fel cum eu nu prea apuc sa scriu, asa nici autoarea blogului cu pricina probabil ca nu are, asa ca (cel putin deocamdata) nu este prea bogat.
Blogul bacauancei il gasiti aici: http://www.considerente.blogspot.com/ . Nu stiu din ce motive, nu pot pune link-ul direct spre postarea de care doresc sa ma leg astazi, asa ca va spun ca este scrisa pe 12 mai 2010, si se numeste "Fericire...Dezamagire...Prietenie".
Citindu-l, m-a facut sa ma gandesc. Filozofie ... asa cum faceam acum vreo 4-5 ani la liceu, la orele de romana. Imi place sa ma gandesc asa cateodata. Mai mult imi placea sa ii ascult pe ceilalti ce cred. Acu' mi-a venit si mie sa zic ceva.
Domnisoara vorbeste despre fericire, despre lucrurile care ne fac fericiti. Spune ca pe masura ce crestem, ne este din ce in ce mai greu sa fim fericiti. Sunt de acord cu multe dintre lucrurile pe care le "spune" ea acolo.
Da, pe masura ce crestem, incepem sa ne dam seama de posibilitati si probabil de asta incepem si ne dorim tot mai multe. Pe masura ce crestem incepem sa ne pierdem inocenta, pentru ca stim ... adica pentru ca incepem sa cunoastem ce e bine, ce e rau, ce se intampla daca facem sau spunem ceva, etc.
Imi amintesc ca, atunci cand eram mica si scriam Mosului, imi doream sincer sa fie pace si intelegere pe Pamant. Si acum imi doresc, dar parca ceva nu mai e la fel.
Totusi, ... in acelasi timp ... cand eram mica ma bucuram mai mult daca primeam o jucarie, acum m-as bucura mai mult daca bunicii mei ar fi sanatosi, daca mama s-ar ocupa mai mult de ea. As prefera asta decat sa primesc un calculator nou, un laptop d'ala de care vreau eu sau orice altceva material.
Cand suntem mici ne dorim si ne bucura lucruri care pot fi lipsite de importanta. Cand suntem mari, unii isi doresc mai multe lucruri lipsite de importanta, altii lucruri mai greu de obtinut, altii ambele ... si tot asa.
Ca sa fim fericiti, probabil ar trebui sa ne gandim la ceea ce avem deja. Sa ne bucuram ca avem acele lucruri, cand am fi putut sa nu le avem. Sa ne bucuram ca avem familia langa noi, ca sunt sanatosi, ca avem casa, masa si o viata decenta. Sa ne bucuram ca rasare soarele, ca ploua, ca adie vantul, ca rasar florile. Sa ne bucuram de culorile frumoase ale naturii toamna, in loc sa ne uitam la griul trotuarelor ...
Nu suna a ceva ce spun eu in mod obisnuit. E ceva ce incerc sa imi impun in gandire. Ar trebui sa invatam sa privim mai des partea plina a paharului si nu pe cea goala. Cum ar fi fost daca paharul ar fi fost si mai gol, sau chiar gol de tot?
Asta e cu fericirea. Cel putin ce imi poate debita mintea azi, la ora asta, in conditiile unei zile juma' reusita, juma' ratata. Sigur mai revin candva la subiect.
Mai zice ceva despre dezamagire si o leaga imediat de prietenie.
Nu vreau sa ma bag in viata ei. Nu stiu ce intamplare a facut-o sa scrie articolul. Nu cunosc conditiile si nici sentimentele care au incercat-o atunci cand a scris.
Nu ma contrazic cu ea, dar ma gandesc ... cineva te poate dezamagi, tu poti dezamagi pe cineva. Dar, nu se poate, oare, ca tu sa te dezamagesti pe tine? Eu stiu ca da. Mi s-a intamplat de multe ori si inca mi se mai intampla. Nasoala treaba. Ajungem la frustrare. Alta "nasolarie".
Mai rau e ca atunci ca daca te dezamageste cineva, nu te doare la fel de mult ca atunci cand ti-o faci singur. De ce? Pentru ca pentru unii, asa cum spune Ioana spre final, "persoana in care poti avea incredere deplina esti doar tu". Si daca tu, cea mai fidela persoana pentru tine, te dezamagesti ... in cine mai poti crede?
Parearea mea, e ca nu poti avea incredere nici macar in tine. Intram in alta parte. Ce e aceea "incredere"? Sa ai incredere sa spui un secret cuiva? Sa ii lasi cheia de la apartament cand pleci din tara? Sa iti lasi copiii in grija cuiva? Sa ii urmezi orbeste sfatul sau pur si simplu sfatul sau sa cantareasca mult pentru tine? Sa imprumuti pe cineva cu o suma mare de bani, fara vreun contract?
Si ce inseamna "prieten"? Sa te ajute la nevoie? Sa nu te minta? Sa ai cu cine iesi in club? Sa iti dea sa scri temele de la el pentru ca tu nu le faci? Sa iti spuna ultima barfa?
Toate cuvintele astea ... "fericire", "dezamagire", "prietenie", "incredre" si multe altele ... sunt cuvinte care au intelesuri cu gramada.
Eu nu sunt fericita, daca ma gandesc la ziua de azi. M-am certat cu prietenul azi, ieri si tot asa de o vreme. Nu reusesc sa fac niste coregrafii pentru spectacolul de Craciun, nu ma pot concentra suficient la antrenamente. Stau ceva mai prost cu sanatatea de o vreme si trebuie sa ma plimb un picut pe la diversi medici luna asta.
Daca ma gandesc cum imi este in general, atunci sunt fericita, pentru ca am o mama extraordinara, niste bunici extraordinari, un iubit extraordinar. Toti ma iubesc, asa rea cum sunt eu, sunt langa mine, ma primesc langa ei oricand. Pentru ei eu nu sunt un esec, asa cum sunt eu pentru mine, uneori. Am casa si masa, am haine sa ma imbrac. Dansez, ceea ce e aproape vital pentru mine.
Prieteni ... am, sa zicem. Am prieteni, adica am cateva persoane cu care vorbesc mai des, unele cu care discut chestii mai personale. Dar nu am pe nimeni cu care sa vorbesc despre absolut orice.
M. este cea mai buna prietena a mea, dar nu prea mai stiu de ce pentru ca vorbim foarte rar si ne vedem si mai rar. Stiu ca nu ne-am certat niciodata serios si nu ne-am dezamagit una pe alta. V. este cel mai bun prieten al meu, cu el ma inteleg excelent, vorbim despre (aproape) orice si ne ajutam cu tot ce putem. R. este iubitul meu, cu el este o poveste incalcita, dar ne iubim.
Incredere ... Cand e vorba sa am incredere in cineva e tare greu. E ceva care se castiga foarte foarte greu de la mine, dar care se pierde extrem de usor. Despre oricine ar fi vorba. Eu mi-am pierdut increderea in sine la un moment dat, nu mai stiu unde si nici de ce. Ar trebui, cred, sa aflu, ca sa imi pot recastiga increderea. Pfff, e dezarmant, distrugator.
Mda! Deci ... in cine sa avem incredere?
Fericirea este o tema complicata, cel putin asa mi se pare mie. Pentru ca omul nu poate fi fericit in conditiile in care are un serviciu monoton, un trai monoton si tot asa, monotonie all the way. Cred ca am fost creati pentru mult mai mult de atat, dar deja intru in alte sfere, in care nu am niciun fel de competente.
RăspundețiȘtergereDezamagire... Da, am fost dezamagit de unii, pe care ii credeam oameni de omenie si care m-au umilit sau atacat in diverse moduri. Chiar si eu insumi m-am dezamagit in multe, multe randuri. Asa ca am purtat ura, multa ura, pe care mi-am reprimat-o. Nu era posibil ca eu, baiat studios si cuminte, sa ma manifest cu ura si ranchiuna. Asa ca am ascuns-o bine multi ani, timp in care m-a torturat pe interior. De cateva luni a rabufnit urat. Si odata cu ea, agresivitatea in limbaj si in comportament fata de cei cu care aveam ceva de rezolvat (sau ei cu mine, sau eu cu mine). Incerc sa caut prin carti de psihologie metode diverse de rezolvare a conflictelor interioare. Sunt o gramada, dar toate cer rabdare si perseverenta. Ce sa zic, rabdarea n-a fost niciodata o virtute de-a mea. Dar am invatat cat de cat sa-mi fie mila de mine, pentru ca in spatele eu-lui care m-a(m) dezamagit se ascunde un copil fricos. Nu stiu cum a fost scoala primara pentru tine, dar eu mi-am adus aminte de niste lucruri triste pentru mine. Poate atunci trebuia sa reactionez altfel la insulte si glume proaste, dar in schimb, plangeam si stateam in banca, mancand pachetelul printre sughituri. Sau cum am suportat rusinea de a fi dat afara din clasa de catre invatatoare din cauza altuia. Si tot asa. Incerc sa ma inteleg, sa retraiesc momentele alea, sa incerc pe cat posibil sa iert, sa constientizez frustrarile si emotiile negative si sa merg mai departe. Altfel, am sa ma invinovatesc toata viata, cand de fapt eu n-am fost vinovat pentru niste lucruri. Ma gandesc ca fiecare adult devine o suma de mecanisme si comportamente insusite in urma unor situatii si trairi mai mult sau mai putin fericite, deseori nefericite si ca singura metoda de a ne scoate din tipare este reintoarcerea la locul durerii.
Cat despre prietenii, nu ma pot lauda ca am o gramada. Din cati oameni cunosc, sunt putini pe care ii am ca prieteni. Nu stiu sa-ti definesc prietenia, e cam tarziu la ora asta, dar cred ca printre altele, presupune si bucuria de a-l vedea pe celalalt si a-ti petrece timpul in compania sa. Pretuiesc foarte mult prietenia noastra. :* Din tot liceul, nu-mi vin clar in cap decat momentele de dupa ore, cand stateam pe la bloc si discutam cu orele...ei nu chiar cu orele, pana cand ma sunau de-acasa. :))
Abia astept sa ne mai vedem. :D Te pup! :*
Simt nevoia sa iti spun ca imi pare rau daca pt cand am fost rea si pt momentele in care sunt mai egoista :D
RăspundețiȘtergere... nu prea imi amintesc de primara si foarte vag imi amintesc de generala. mi-e rusine sa spun ca nu prea tin minte cum erai atunci ... dar stiu cum erai la liceu, cum esti acum. multumesc ca ma intelegi, ma asculti si ca imi esti prieten.
Sincer, cred ca esti singurul meu (cu adevarat) prieten. :* >:D<
Speachless... :* >:D<
RăspundețiȘtergere